Sus la munte la Parâng,
Trăia un rup cam nătâng,
Ce avea al său bârlog
În pădure, într-un stog.
Într-o zi porni la vale,
Păşind ţanţoş pe cărare,
Se-ntâlni cu râsul care
Venea de la vânătoare.
- Bună 'vere! zise lupul
- Bună! îi răspunse râsul
- Cum a fost azi la vânat?
- Mai nimica n-a picat.
Mai la vale la tufan,
E o stână cu-n cioban,
Dar cum m-am apropiat
Căinii-ndată m-au lătrat.
- Eu sunt lupul, las pe mine,
Nu mă sperii eu de câine!
Şi dacă o fi să fie
Pe cioban îl fac piftie.
- Du-te vere, zise râsul
Văzând ce nătâng e Lupul.
- Du-te la stâna de oi,
Eu te-aştept aci-n zăvoi.
Lupul coborî la stână
Să ia o oaie cu lână.
Cum ajunse-n preajma stânii
I-au sărit în spate câinii
Când lupul sări la luptă,
Ciobanu-l păli c-o bâtă.
Câinii m-l luară de gât,
Şi-l trântiră la pământ.
Îi trecu pofta de oi,
Şi fugi drept în zăvoi,
Auzind în urma lui,
Glasul ciobănaşului
- De te mai prind pe la noi
Oasele am să-ţi înmoi!
Şi-am să-ţi pun pielea pe băţ
de furat să te dezvăţ!
Voi copii, să învăţaţi
Şi aminte să luaţi:
Lauda de sine
Nu miroase-a bine.
No comments:
Post a Comment